Castelul Iulia Hașdeu, Câmpina
Castelul a fost ridicat de cărturarul Bogdan Petriceicu Hasdeu în memoria fiicei sale, Iulia. A fost denumit Castelul Magului sau „Templul Spiritist de la poalele Carpaţilor”. Circumstanţele construirii acestui edificiu nu sunt dezlegate nici astăzi în totalitate. Elaborarea planurilor castelului a fost realizată după dicteu spiritist. Iulia i-ar fi transmis tatălui ei, de dincolo de moarte, indicaţiile privitoare la realizarea construcţiei (deşi nu avusese în timpul vieţii cunoştinţe în domeniu), dar şi numele celor şapte reîncarnări ale ei: Agnodike (prima femeie din lume cunoscută ca medium), Aspazia (Hipatia soţia lui Pericle), Beatrice (iubita lui Dante), Ioana D’ Arc, Elisabeta Tudor (o prinţesă din dinastia Tudorilor), Charlotte Corday (asasina lui Marat, sufletul revoluţiei franceze) şi Iulia Hasdeu, mama ei și soția lui Hasdeu.
Iulia, fetiţa genială
Povestea celor două Iulii din viaţa lui B.P. Hasdeu, soția şi fiica, este unică şi fascinantă. Istoric, folclorist, filolog şi renumit scriitor, provenit dintr-o familie boierească de cărturari din Basarabia, Hasedu se îndrăgostește, în 1865, de o ardeleancă foarte frumoasă, pe nume Iulia Faliciu. A fost prima “Iulie” din viaţa lui. La puţin timp se şi căsătoreşte cu ea. În 1869, la începutul lunii noiembrie, se naşte fiica lor, care va fi botezată, tot Iulia. Fericirea lui Hasdeu era fără margini. Alături de femeia vieţii lui şi de micuţa Iulia se simțea în al nouălea cer. Copila era inteligentă, ca toţi din viţa Hasdeu. Un geniu în miniatură. Încă de la doi ani şi jumătate, Iulia recunoştea literele alfabetului român şi memora poezii. La patru ani înţelegea germana şi povestea, cu multă fantezie, basmele auzite de la străbunica din partea tatălui. Când a împlinit şase ani, Iulia parcursese deja manualele şcolare ale cursului primar. Fetiţa a început să scrie poveşti pentru copii şi versuri, pe teme istorice, chiar înainte de a împlini şapte ani. La opt ani neîmpliniţi, eleva Hasdeu a trecut, cumulate, examenele pentru cele patru clase.
De-a lungul timpului, în acest edificiu au avut loc tot felul de fenomene aparent inexplicabile. Conform legendelor locale, o întâmplare ciudată s-a petrecut în 1936, când trei tineri plecaţi în drumeţie au venit să viziteze castelul. Unul dintre ei, Mircea, un tip foarte glumeţ de fel, a vrut să se distreze punând un basc Hristului şi să se fotografieze cu el, luându-l amical de gât. Tânărul era fiul unui mare industriaş, patron la întreprinderea petrolieră „Astra Română”. După câteva zile, mergând să-şi viziteze tatăl la fabrică, Mircea a tras, din curiozitate, de mânerul unei uşi metalice. Nu știa că nu avea voie să umble acolo. Înăuntru era acid sulfuric pentru spălatul pieselor, acid care s-a revărsat peste el. Doar faţa şi mâna dreaptă i-au rămas neatinse. A murit în chinuri groaznice, mai târziu. Unul dintre prietenii cu care fusese Mircea în excursie, Petre Goţia a primit la câteva zile de la tragica întâmplare o telegramă în care era anunţat că amicul său nu mai e printre cei vii. A crezut că este o glumă, cum mai fac tinerii între ei. Totuși, când s-a dus acasă la Mircea, acesta era gata de înmormântare. După ani de zile l-a visat. Se făcea că Mircea plângea şi se căia amarnic pentru greşelile făcute în timpul vieţii şi pentru că batjocorise imaginea Mântuitorului. El îl ruga pe prietenul lui să-i aprindă o lumânare
În 1957, castelul a fost transformat în cazarmă militară. Pus de superiori, un soldat a încercat să scoată din clădire statueta Hristului. Deşi acesta pare a fi cel mai uşor exponat din muzeu, n-a putut fi clintit. În cele din urmă, a fost lăsat la locul lui, unde se află și astăzi.
Iulia, fetiţa genială
Povestea celor două Iulii din viaţa lui B.P. Hasdeu, soția şi fiica, este unică şi fascinantă. Istoric, folclorist, filolog şi renumit scriitor, provenit dintr-o familie boierească de cărturari din Basarabia, Hasedu se îndrăgostește, în 1865, de o ardeleancă foarte frumoasă, pe nume Iulia Faliciu. A fost prima “Iulie” din viaţa lui. La puţin timp se şi căsătoreşte cu ea. În 1869, la începutul lunii noiembrie, se naşte fiica lor, care va fi botezată, tot Iulia. Fericirea lui Hasdeu era fără margini. Alături de femeia vieţii lui şi de micuţa Iulia se simțea în al nouălea cer. Copila era inteligentă, ca toţi din viţa Hasdeu. Un geniu în miniatură. Încă de la doi ani şi jumătate, Iulia recunoştea literele alfabetului român şi memora poezii. La patru ani înţelegea germana şi povestea, cu multă fantezie, basmele auzite de la străbunica din partea tatălui. Când a împlinit şase ani, Iulia parcursese deja manualele şcolare ale cursului primar. Fetiţa a început să scrie poveşti pentru copii şi versuri, pe teme istorice, chiar înainte de a împlini şapte ani. La opt ani neîmpliniţi, eleva Hasdeu a trecut, cumulate, examenele pentru cele patru clase.
De-a lungul timpului, în acest edificiu au avut loc tot felul de fenomene aparent inexplicabile. Conform legendelor locale, o întâmplare ciudată s-a petrecut în 1936, când trei tineri plecaţi în drumeţie au venit să viziteze castelul. Unul dintre ei, Mircea, un tip foarte glumeţ de fel, a vrut să se distreze punând un basc Hristului şi să se fotografieze cu el, luându-l amical de gât. Tânărul era fiul unui mare industriaş, patron la întreprinderea petrolieră „Astra Română”. După câteva zile, mergând să-şi viziteze tatăl la fabrică, Mircea a tras, din curiozitate, de mânerul unei uşi metalice. Nu știa că nu avea voie să umble acolo. Înăuntru era acid sulfuric pentru spălatul pieselor, acid care s-a revărsat peste el. Doar faţa şi mâna dreaptă i-au rămas neatinse. A murit în chinuri groaznice, mai târziu. Unul dintre prietenii cu care fusese Mircea în excursie, Petre Goţia a primit la câteva zile de la tragica întâmplare o telegramă în care era anunţat că amicul său nu mai e printre cei vii. A crezut că este o glumă, cum mai fac tinerii între ei. Totuși, când s-a dus acasă la Mircea, acesta era gata de înmormântare. După ani de zile l-a visat. Se făcea că Mircea plângea şi se căia amarnic pentru greşelile făcute în timpul vieţii şi pentru că batjocorise imaginea Mântuitorului. El îl ruga pe prietenul lui să-i aprindă o lumânare
În 1957, castelul a fost transformat în cazarmă militară. Pus de superiori, un soldat a încercat să scoată din clădire statueta Hristului. Deşi acesta pare a fi cel mai uşor exponat din muzeu, n-a putut fi clintit. În cele din urmă, a fost lăsat la locul lui, unde se află și astăzi.